Compania de Transport PublicArad a scos pe traseu tramvaiul lui Moş Crăciun, acesta devenind o tradiţie a oraşului în preajma Sărbătorilor de Iarnă.
Tramvaiul va circula, în zilele de luni până vineri în intervalul orar 16.00 – 21.30 şi în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10.00 – 21.30.
Primii călători au fost copiii angajaţilor Companiei de Transport Public Arad. De asemenea, tramvaiul va poposi miercuri seara în centrul oraşului, pentru copiii care vor fi prezenţi la festivitatea aprinderii luminilor Bradului de Crăciun. Tramvaiul este condus de un vatman costumat în Moş Crăciun, iar grupurile de copiii pot călători doar pe bază de programare.
Reprezentanţii Companiei de Transport Public Arad au menţionat că numai copiii însoţiţi de părinţi sau de educatoare ori învăţătoare vor putea călători cu acest tramvai.
Circulaţia acestui tramvai a devenit tradiţională în apropierea sărbătorilor de iarnă, fiind al patrusprezecelea an de când este pus în circulaţie.
Tramvaiul a fost pregătit pentru ieşirea pe traseu, fiind supus unei revizii tehnice. Cu acest prilej, au fost înlocuite beculeţele arse, s-au montat clopoţei şi instalaţii de lumini colorate. Atât conducerile instituţiilor de învăţământ preşcolar, cât şi cele ale şcolilor primare sunt invitate să facă, din timp, programări, pentru a se evita aglomeraţia. Rezervările se pot face la dispeceratul Companiei de Transport Public, la telefon 0257-243981.
Compania de Transport PublicArad a scos pe traseu tramvaiul lui Moş Crăciun, acesta devenind o tradiţie a oraşului în preajma Sărbătorilor de Iarnă.
Tramvaiul va circula, în zilele de luni până vineri în intervalul orar 16.00 – 21.30 şi în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10.00 – 21.30.
Primii călători au fost copiii angajaţilor Companiei de Transport Public Arad. De asemenea, tramvaiul va poposi mierc