- Editorial - nr. 234 / 3 Decembrie, 2012 Nu sunt sigur, poate fi doar o simpla impresie, gratie unei stari emotionale de moment, mi se pare ca acest 1 Decembrie 2012 a fost altceva, insotit de o alta traire patriotica decat in cei 22 de ani trecuti in uitare. Romanii prezenti la Alba Iulia, cei care au inconjurat Arcul de Triumf al Bucurestiului, acolo de unde rasare soarele tuturor traitorilor pe glia asta stramoseasca, marea de steaguri fluturand, dovada ca "Pe-al nostru steag e scris unire,/ Unire-n cuget si-n simtiri”, copiii (niciodata n-au fost atatia!), entuziasmul general au creat acea sincera, unica senzatie, ca 1 Decembrie 1918, Unirea cea Mare, de la Alba Iulia, este, intr-adevar, sarbatoarea tuturor romanilor, zi de aducere aminte, de intoarcere a filelor istoriei, spre a nu se uita trecutul si inaintemergatorii luptatori pentru dainuire si demnitate romaneasca. Ca in fiecare an, la 1 Decembrie, toate drumurile noastre, ale romanilor, au dus la Alba Iulia. Acolo, unde, dinspre Apusenii de cremene, care au sangerat de atatea ori prin istorie, de fiecare data, nevazute buciume cheama spre Cetatea Viteazului Mihai, faptuitorul, la 1600, al primei Uniri, impunandu-si "pohta ce-a pohtit!”. Acolo, in Cetatea Albei, unde au trosnit oasele trupurilor, "trase pe roata”, ale martirilor Horea - "Rex Daciae” - si Closca. Acolo, unde, prin munti, mai rasuna, doinit, fluierul Iancului, chemandu-i pe toti cei de un neam sub acel ideal national. Gandul, intr-o astfel de zi, se intoarce spre glia unde-si duc somnul de veci stramosii, mosii, parintii si fratii nostri, care, sub aceasta "Marseilleza” a romanilor - "Desteapta-te, romane!” -, s-au ridicat sa mantuie si sa vesniceasca neamul. Romania intreaga, fara Transilvania, era imposibil de conceput. Ruperea de marele trup, sfasierea pamanturilor romanesti ale lui Gelu, Glad, Menumorut, prin istoria potrivnica, astept