Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îşi propun autorităţile franceze să-i atragă pe medici la sate

Publicat in rfi, luni 3 decembrie 2012 ·

Ministrul francez al sănătăţii, Marisol Touraine, vrea să garanteze medicilor generalişti care se instalează în zonele rurale un salariu minim anual de 55 de mii de euro, adică 4.600 lunar. Cu alte cuvinte, celor care nu câştigă atât, statul francez le va da diferenţa. O măsură care i-ar putea defavoriza pe medicii veniţi din alte ţări să practice în Franţa.

Măsura anunţată de ministrul francez al sănătăţii se încadrează într-un plan global de combatere a aşa-ziselor "deşerturi medicale", zone din Franţa în care se înregistrează o penurie de doctori. Planul final urmează să fie făcut public peste câteva zile dar Marisol Touraine a dat deja un detaliu de mare importanţă. Pentru a contracara lipsa de medici din anumite zone, ministrul a anunţat că un salariu minim le va fi garantat tinerilor generalişti care se instalează acolo. Suma nu a fost fixată oficial dar ea va fi de ordinul a 55 de mii de euro pe an, adică circa 4.600 pe lună. Dacă respectivul nu câştigă atât, la sfârşitul anului statul - mai exact asigurările de sănătate - varsă diferenţa. "E ca o asigurare" a precizat Marisol Touraine. Pentru cei care vor să facă o paralelă, salariul anual al unui generalist în Franţa este în medie de 72 de mii de euro pe an. Măsura preconizată de guvernul de la Paris ar urma să dureze doar doi ani. Câţi vor beneficia de ea, nu se ştie. Pentru moment în proiectul asigurărilor sociale pe 2013 s-au prevăzut bani pentru 200 de medici. Preşedintele sindicatului medicilor generalişti din Franţa spune că "e vorba de un semnal politic pozitiv din partea guvernului dar el nu va regla toată problema". În următorii 5 ani, 13 mii de generalişti se vor pensiona. În aceeaşi perioadă, 80 la sută dintre tinerii doctori sunt femei care aşteaptă mai întâi să facă unul sau doi copii înainte să-şi deschidă cabinet.

Federaţia Medicilor din Franţa se arată şi ea sceptică. Preş

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 6 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 5 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 8 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 9 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 4 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°