Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China isi recapata suprematia. Cand va fi, din nou, prima economie mondiala?

Publicat in Ziare.com, luni 3 decembrie 2012 ·

China a depasit Statele Unite drept partener comercial pentru cea mai mare parte lumii, inclusiv Coreea de Sud si Australia, in doar cinci ani.

Astfel, daca in 2006 SUA erau cel mai mare partener comercial pentru 127 de state, fata de 70 in cazul Chinei, anul trecut, cele doua au schimbat locurile: 124 de tari pentru China si 76 pentru SUA, se arata intr-o analiza Associated Press, citata de Fox News.

Aceasta este cea mai abrupta modificare la nivel global de la al Doilea Razboi Mondial, schimband si modul in care oamenii traiesc si isi deruleaza afacerile, din Africa pana in Arizona, fermierii plantand mai multa soia, iar tinerii incepand sa invete limba mandarina.

In ciuda incetinirii cresterii economice a Chinei, PIB-ul sau este estimat sa creasca cu 8 la suta pe an in urmatorul deceniu, mult peste nivelul din SUA si Europa.

Desi comertul nu este dezbatut public atat de mult precum afacerile militare sau diplomatia, este, totusi, domeniul care genereaza cele mai multe locuri de munca si creste standardele de viata. De asemenea, comertul inseamna si putere politica: guvernele asculta de tarile care le cumpara produsele, iar amenintarea cu boicotarea produselor dintr-o anumita tara este una din cele mai puternice "arme" diplomatice.

"Cand un cancelar german sau un presedinte francez se duce in China, in topul listei de discutii se afla vanzarea de avioane Airbus sau a altor produse, precum si sa fie atent in legatura cu problemele legate de drepturile omului", a explicat C. Fred Bergsten, fost oficial in cazul Trezoreriei SUA, care conduce Institutul Peterson pentru Economie Internationala din Washington.

Statele Unite sunt, deocamdata, cel mai mare importator din lume, dar China castiga teren rapid, reprezentand cea mai importanta piata de desfacere pentru 77 de state, in 2011, in comparatie cu

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marș de protest în jurul Parlamentului, luni, organizat de Cartel Alfa. Confederația face apel la unitate sindicală

Adevarul acum 8 minute
Confederația sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marș în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizațiile sindicale pentru a acționa în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 51 minute
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 37 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°