Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria din Ceatalchioi, în faliment

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 3 decembrie 2012 ·

* Din datoria de 73 de miliarde de lei vechi s-au executat de patru luni doar 500 de milioane

Dacă situaţiile de la Nalbant, Măcin şi Beştepe, primării cu arierate nerecunoscute, au fost prezentate recent în ziarul nostru, despre situaţia de la Ceatalchioi, despre care s-a mai scris în primăvara acestui an, instanţa deja a dat liber celor de la Finanţe să procedeze la executarea debitului. Unul colosal pentru o primărie din inima deltei, cu venituri modeste dar cu o „coadă” pentru un drum reabilitat din fonduri europene din cauza căruia se poate spune că primăria a intrat în faliment.

Nu mai puţin de 73 de miliarde de lei vechi avea de rambursat în vară comuna Ceatalchioi pentru drumul spre Chilia Veche, reabilitat prin fonduri Sapard şi care n-a fost întreţinut conform angajamentelor iar agenţia a cerut finanţarea înapoi.

„De patru luni de zile, nimeni din primărie n-a luat niciun ban şi tot ce ne-a intrat din cotele defalcate şi din TVA ni s-a reţinut pe sursă. E vorba despre vreo 500 de milioane de lei vechi. Ni s-a comunicat de la Finanţe că valoarea debitului s-a diminuat de la 73 de miliarde la 72,5 miliarde de lei vechi. De râsu-plânsu’! În ritmul ăsta câţi ani trebuie să treacă până Finanţele ne vor ridica poprirea de pe cont? Eu am făcut plângere la DNA şi aştept să mă cheme la audieri cu documentele din dosarul pregătit pentru a dovedi că nu eu şi nici comuna nu e vinovată. Să stabilească DNA-ul cine sunt vinovaţii şi să-i execute pe ei, nu comuna Ceatalchioi!”, a declarat primarul Tudor Cernega.

Chiar dacă situaţia de la Ceatalchioi este de-a dreptul un faliment cu acte în regulă a unei comunităţi mici lovită în anii trecuţi şi de inundaţii, totuşi o soluţie de ieşire ar fi. Despre ce chichiţă legală de a ieşi din faliment a găsit primarul din Ceatalchioi, în numărul viitor.

* Din datoria de 73 de miliarde de lei vechi s-au ex

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 6 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 19 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 48 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°