Scriitorul Radu Paraschivescu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că dragostea lui pentru fotbal - sport care apare în cel mai recent volum al său, "Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri" - este "o boală care s-a cronicizat", de care însă nu îşi doreşte să scape niciodată.
Cei care pornesc la drum pot fi exploratori, emigranţi, turişti. În "Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri", cel care-şi croieşte drum prin lume, străbătând veacuri, vremuri şi continente, este un cântec. El se aude pentru prima dată în timpul foametei din Irlanda secolului al XIX-lea, unde versurile lui exprimă compasiune pentru un deţinut închis pentru furt de porumb. Pe urmă, cuibărit în memoria deţinutului, cântecul ia calea coloniei din Macquarie,Tasmania, unde se transformă în protest faţă de abuzurile din penitenciare. Un jurnal de detenţie ţinut atunci este publicat în zilele noastre de un editor englez şi intră în atenţia unui anticar. În acest fel, cântecul se întoarce în Europa, unde devine, prin strădaniile unui fan, talismanul coral care o însoţeşte pe echipa de fotbal din Liverpool într-o finală de Liga Campionilor.
"Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri" este un roman despre suferinţă şi solidaritate, despre spaimă şi vinovăţie, despre succes şi eşec. Dar, în primul rând, este o poveste despre foamea de libertate pe care o simt oamenii indiferent dacă sunt închişi în celula unei temniţe sau între zidurile convenţiilor şi prejudecăţilor.
Volumul a fost lansat la ediţia de anul acesta a Târgului de carte Gaudeamus (Bucureşti, 21 - 25 noiembrie).
În interviul acordat MEDIAFAX, Radu Paraschivescu povesteşte cum şi-a făcut documentarea pentru acest volum, de unde a apărut curiozitatea sa pentru povestea unui cântec ce a străbătut veacurile şi, la final, face un mic exerciţiu de imaginaţie care include două mari pasiuni ale sale: