Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Auchan nu va prelua patru magazine Real din Arad, Constanţa, Oradea şi Suceava

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 3 decembrie 2012 ·

Retailerul francez Auchan, care a cumpărat vineri operaţiunile Real din mai multe ţări, printre care şi România, nu va prelua patru magazine din Arad, Constanţa, Oradea şi Suceava, au anunţat luni reprezentanţii Real.

"În România, Auchan va prelua activităţile operaţionale pentru 20 din cele 24 de magazine. Magazinele din Arad, Constanţa Nord, Oradea Episcopia Bihorului şi Suceava nu vor fi preluate de către Groupe Auchan. În momentul de faţă, real,- România depune toate eforturile să găsească soluţia potrivită pentru fiecare dintre aceste locaţii, cât mai repede cu putinţă", se arată într-un comunicat al Real.

Vânzarea trebuie însă întâi să fie aprobată de către autorităţile de reglementare competente şi se aşteaptă să fie finalizată în 2013. Pe întreaga perioadă a acestui proces, Real anunţă că va continua activitatea, iar magazinele vor funcţiona cu program normal.

Grupul Auchan a anunţat vineri că a cumpărat de la Metro Group hipermarketurile Real din Europa Centrală şi de Est, printre care şi pe cele din România, pentru 1,1 miliarde de euro.

Vânzarea hipermarketurilor Real Europa de Est către Grupul Auchan vizează 91 de hipermarketuri Real în Polonia, Rusia, România şi Ucraina, precum şi 13 galerii comerciale în Rusia şi România.

În aceste patru ţări, Real a realizat o cifră de afaceri de peste 2,6 miliarde de euro fără taxe în 2011, şi are 20 000 de angajaţi. Auchan, la rândul său, numără 98 de hipermarketuri şi peste 65 000 de colaboratori în aceste patru ţări.

Grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, deţine 10 hipermarketuri în România, cu 3.300 de angajaţi potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Numărul magazinelor Real de pe piaţa românească a ajuns la 24.

Retailerul francez Auchan, care a cumpărat vineri operaţiunile Real din mai multe ţări, printre care şi România, nu

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°