În China, indicele PMI al activităţii din industria prelucrătoare a continuat să se redreseze în noiembrie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni, datorită măsurilor de stimulare a economiei, transmite BBC.
Indicele Purchasing Managers Index (PMI), care arată situaţia economică din sectorul manufacturier, a urcat luna trecută la 50,6%, de la 50,2% în octombrie. Un indicator PMI de peste 50 indică o expansiune a activităţii din industria prelucrătoare comparativ cu valoarea din luna precedentă, iar sub valoarea 50 indicatorul reflectă o contracţie, în timp ce 50 sugerează o stagnare. 'Îmbunătăţirea activităţii în industrie a avut loc mai ales datorită investiţiilor guvernamentale. Din trimestrul doi, când executivul a prezentat o mulţime de proiecte, efectul lor s-a simţit în economie dar încă nu este o redresare foarte solidă', a explicat Dong Xian'an, economist la Peking First Advisory.
Încetinirea creşterii economiei Chinei ar putea determina autorităţile de la Beijing să relaxeze şi mai mult politica monetară şi politicile fiscale, ceea ce ar putea stimula economia în 2012, apreciază unii analişti.
Citiţi şi: Vești proaste din China: Tendinţa de redresare a industriei încă nu este stabilă
Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o creştere anuală de 7,6% în al doilea trimestru din 2012, după o creştere de 8,1% în primul trimestru, a anunţat vineri Biroul Naţional de Statistică (NBS). Este al şasea trimestru consecutiv de încetinire a ritmului de creştere a celei de-a doua economii mondiale şi totodată cea mai slabă performanţă înregistrată de economia chineză după avansul de 6,6% înregistrat în primul trimestru al anului 2009, când ţările occidentale erau grav afectate de criza economică şi mondială.
Sursa: Agerpres