Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, luni, că obiectivul reprezentanţilor ARD în această săptămână este să aducă USL de la 48% la 46% pentru ca ARD să câştige alegerile.
Videanu a făcut aceste afirmaţii la lansarea candidaţilor ARD pentru Sectorul 6 Bucureşti.
"În momentul în care au apărut semnele reluării creşterii economice, care, pe înţelesul tuturor înseamnă bunăstare pentru fiecare, a venit această guvernare USL, care a dat gaură în corabie şi corabia a început să ia apă. Asta e din păcate situaţia astăzi. Dar să ştiţi că românii au început să-şi dea seama. Prin propriile lor minciuni şi promisiuni pe care nu le-au dus la bun sfârşit au reuşit singuri să se aducă de la 68% încredere în intenţia de vot a românilor la 48% cât au în momentul de faţă. Şi vă întreb, dragi colegi, putem noi în această săptămână de la 48% să-i ducem la 46% şi să câştigăm alegerile? Acesta este obiectivul pe care-l avem în această săptămână. Lupta este de două procente, iar trendul lor este unul descrescător", a apreciat Videanu.
El a precizat că sistemul de numărare paralelă al ARD se află "în perfectă stare".
"Am venit la această manifestare din Modrogan 22, sediul PDL Bucureşti, vreau să vă anunţ că avem sistemul de numărare paralelă în perfectă stare. El funcţionează. Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră ca pe 10 decembrie dimineaţa, anticipez eu pe la 4.00-5.00, să dăm rezultatul final al alegerilor şi să ducem USL acolo unde le e locul, în opoziţie. Ne rămâne ca în această săptămână fiecare dintre noi să-şi aducă acel aport, discutăm de două procente, sunt două procente care pot să facă diferenţa între construcţia unui viitor european pentru români sau o construcţie plină de minciuni, de lipsă de speranţă a USL", a mai spus Adriean Videanu.
Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii pu