O batrana de 77 de ani din localitatea bacauana Nicolae Balcescu a ajuns in stare grava la Spitalul din Iasi dupa ce a fost lovita de o caruta ai carei cai au plecat de capul lor dupa ce carutasul a intrat intr-o crasma.
Bizarul accident s-a petrecut sambata, 1 decembrie, in jurul orei 21.00, cand Maria P., 77 de ani, mergea pe marginea drumului comunal. De femeie s-a apropiat o caruta in care nu se afla nici o persoana, caii mergand de capul lor pe sosea. Femeia a fost agatat de o franghie legata de partea din spate a carutei si de care mai era legat un alt cal.
Batrana s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se.
Ea a primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Bacău, ulterior fiind transportată la Spitalul Judeţean Iaşi.
În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au identificat conducătorul vehiculului cu tracţiune animală, în persoana lui Ion M., de 33 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, care a lăsat atelajul nesupravegheat şi a intrat într-un magazin din comună.
Vehiculul a circulat pe drumul sătesc fără a fi condus de nimeni, iar MariaP. a fost acroşată de frânghia cu care era legat un cal, de partea din spate a căruţei.
În cauză s-a întocmi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
O batrana de 77 de ani din localitatea bacauana Nicolae Balcescu a ajuns in stare grava la Spitalul din Iasi dupa ce a fost lovita de o caruta ai carei cai au plecat de capul lor dupa ce carutasul a intrat intr-o crasma.
Bizarul accident s-a petrecut sambata, 1 decembrie, in jurul orei 21.00, cand Maria P., 77 de ani, mergea pe marginea drumului comunal. De femeie s-a apropiat o caruta in care nu se afla nici o persoana, caii mergand de capul lor pe sosea. Femeia a fost agatat de o franghie legata de partea din spate a carutei si de care mai era legat un alt