- Cultural - nr. 234 / 3 Decembrie, 2012 Cuvintele natiunii (I) natiune, tara – patrie Natiune, natiuni, s.f. Comunitate stabila de oameni, istoriceste constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitatile specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. (Din lat. natio,-nationis). Tara, tari s.f. I 1. Teritoriul locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic intr-un stat; 2. Locul in care s-a nascut si traieste cineva; 3. In opozitie cu oras, mediul rural, sat. (Lat. terra). Preluam primele doua sensuri din DEX. Pentru Mihai Eminescu "dulcea Romanie”, este "tara… de glorii”, "tara… de dor”. Marele istoric Nicolae Iorga defineste tara prin oamenii (poporul) care vietuiesc intre hotarele ei, dintotdeauna: "Tara noastra suntem noi toti si ceva mai mult: toata datoria teribila care vine de la cei care au intemeiat-o”. In imaginea vizuala "culme-ncremenita” din versurile: "O, tara mea (s.n.), tu culme-ncremenita De-atata sange roasa si brazdata Azi din adancuri, grea si neclintita Te-nalti in slavi mai sus ca niciodata!” (Vasile Voiculescu), printr-o metonimie (figura de stil care consta in inversiunea voluntara a categoriilor logice ale intregului prin parte – in textul reprodus – sau ale partii prin intreg… etc.) se sugereaza uimirea, inmarmurirea, inlemnirea, consternarea in fata a ceea ce Alexandru Vlahuta scria: "Stie numai bunul Dumnezeu cu cat sange (n.n.: este un superlativ afectiv) ne-am platit noi pamantul acesta, scump tuturor romanilor – scump pentru frumusetile si bogatiile lui, scump pentru faptele marete si inaltatoare care s-au petrecut pe el”. Raportarea temporala (adverbul azi) la o anumita perioada, are alta conotatie in versurile "Timp fara patrie: dragoste-amara,/roiuri tanjind dupa raiuri