Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Auditul public extern dupa doua decenii de la instituire

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 3 decembrie 2012 ·

Crochiuri economice In suita momentelor aniversare legate de scurgerea unor perioade rotunde de vreme, unul dintre ele a trecut recent aproape neobservat. Ne gandim la institutia Curtii de Conturi, ale carei baze institutionale au fost puse in anul 1992, cand a fost adoptata Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea acesteia. intr-un fel, atunci (legea a fost publicata in 9 septembrie 1992), aveam de-a face cu o reinfiintare, pentru ca Romania dispunea deja de o traditie indelungata in acest plan, daca avem in vedere ca la 24 ianuarie 1864 a fost creata o “Inalta Curte de Compturi”, dupa modelul francez. Ca si in trecut, misiunea institutiei consta in exercitarea functiei de control asupra modului de formare, administrare si intrebuintare a resurselor financiare ale statului si sectorului public. Traducerea in termeni moderni: audit public extern. Istoria a consemnat un parcurs sinuos pentru institutie, modificari importante de atributii si competente avand loc in mai multe randuri, chiar si in acest ultim interval de doua decenii. Ceea ce se incearca astazi este sa se puna la dispozitia unor varii decidenti din stat (Parlamentului, autoritatilor si institutiilor publice), dar si opiniei publice si contribuabililor - rapoarte complete si profunde asupra utilizarii si administrarii bugetelor si patrimoniilor publice. Evolutia ca atare a institutiei a cunoscut o trecere de la un control ”total”, preventiv si ulterior, cand nu erau excluse nici misiunile asupra sectorului particular ori a tranzactiilor de privatizare (pana in anul 1999), la auditul modern – de regularitate si performanta, bazat pe analiza zonelor de risc. Totodata, ca efect al revizuirii Constitutiei din anul 2003, atributiile jurisdictionale detinute au fost redirectionate catre instantele de drept comun (care au preluat si magistratii financiari – judecatori si procurori). In cele doua dece

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 19 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 20 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum o ora
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°