Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înalta Curte cere INML urgentarea expertizei medicale în cazul lui Ioan Avram Mureşan

Publicat in Romania Libera, luni 3 decembrie 2012 ·

Instanţa supremă va cere Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) urgentarea expertizei privind starea de sănătate a lui Ioan Avram Mureşan, pentru soluţionarea cu celeritate a contestaţiei la decizia de condamnare a fostului ministru la trei ani de închisoare pentru fapte de corupţie, informează Mediafax.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a reluat, luni, dezbaterea recursurilor făcute de procurorii DNA, de Ioan Avram Mureşan şi Decebal Traian Remeş, în dosarul în care foştii miniştri ai Agriculturii sunt acuzaţi de corupţie.

Ioan Avram Mureşan a fost adus la instanţă pentru a fi audiat de către judecători, însă acesta le-a spus că nu se simte capabil să dea o declaraţie coerentă privind faptele de corupţie de care este acuzat, din cauza stării sale de sănătate.

Avocata lui Ioan Avram Mureşan a le-a spus judecătorilor că, în ultima perioadă, după dispunerea efectuării expertizei medicale în cazul clientului său, acesta a fost plimbat sistematic la spitalele penitenciar Gherla, Jilava şi Rahova. Ea a precizat că după ce Ioan Avram Mureşsan a fost văzut de către medici, s-a dispus testarea lui şi în cadrul unor spitale civile, fiind programat în 20 şi 21 decembrie pentru a i se face teste cardiace şi la rinichi.

În acest context, instanţa a amânat judecarea cauzei pentru 14 ianuarie 2013, arătând că va solicita INML să grăbească finalizarea acestei expertize.

Instanţa supremă a dispus trimiterea unei adrese la Institutul Naţional de Medicină Legală, prin care se va solicita efectuarea în regim de urgenţă, pe cât posibil, a expertizei medicale privind starea de sănătate a lui Ioan Avram Mureşan.

Judecătorii au arătat că fac acest demers pentru soluţionarea cu celeritate a recursurilor, ceea ce va face ca Ioan Avram Mureşan să nu mai fie plimbat pe drumuri.

La termenul din 5 noiembrie, judecătorii instanţei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°