Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În prag de alegeri, mii de sălăjeni nu au acte de identitate

Publicat in Magazin Salajean, luni 3 decembrie 2012 ·

Un număr de 4.895 de persoane înregistrate la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sălaj au actele de identitate expirate sau nu au avut niciodată astfel de documente, deşi au împlinit 14 ani, astfel că nu vor putea vota în 9 decembrie dacă nu îşi schimbă documentele. „Din totalul de 4.895 de sălăjeni care nu acte de identitate în regulă sau care nu au avut deloc asemenea documente, 2.852 sunt din Zalău. Pentru a fi rezolvate toate aceste situaţii, la ghişeele Serviciilor locale din cadrul Direcţiei noastre a fost stabilit un program de lucru special, în zilele de 8-9 decembrie. Astfel, sâmbătă, 8 decembrie, Serviciile locale vor lucra în intervalul orar 8-12, iar duminică, în ziua alegerilor, cetăţenii vor putea solicita eliberarea actului de identitate între orele 8-21”, a declarat directorul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sălaj, Patriciu Curta. La Zalău, ghişeele Serviciului Evidenţa Persoanelor din cadrul administraţiei locale vor fi deschise după cum urmează: sâmbătă, între orele 8 – 14 – preluarea cererilor şi eliberarea documentelor de identitate pentru persoanele care şi-au depus cererile până în data de 6 decembrie inclusiv, iar duminică – între orele 8 – 20 – eliberarea documentelor de identitate pentru persoanele care şi-au depus cererile până în data de 8 decembrie inclusiv. Persoanele din categoriile de mai sus se pot prezenta la ghişeu cu următoarele documente: cerere (de la ghişeu ); certificat de naştere şi certificat de căsătorie (dacă e cazul), în original şi copie; hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, în original şi copie (dacă e cazul); certificatul de deces al soţului /soţiei decedat/decedată (daca e cazul); documentul cu care face dovada adresei de domiciliu, în original şi copie. În cazul în care locuinţa este proprietatea altei persoane, se va prezenta proprietarul locuinţei, care va avea asupra sa actul d

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 23 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 33 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 38 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 56 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 49 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°