La data de 01.12.2012, în jurul orei 22.50, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Filipeşti l-au depistat pe Gabriel M., de 37 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 159 din satul Cîrligi şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 1,10 mg./l. alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
La data de 02.12.2012, în jurul orelor 09.10, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Răcăciuni l-au depistat pe Neculae P., de 44 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism în regim de taxi, pe DJ 252E pe raza localitatăţii Răcăciuni, având o concentraţie de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recolatate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauza a fost întocmit dosar penal.
Nicuşor A., de 54 de ani, din Moineşti, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea la data de 02.12.2012, în jurul orei 21.00, pe raza comunei Poduri şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost condus la Spitalul Moineşti unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
La data de 01.12.2012, în jurul orei 22.50, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Filipeşti l-au depistat pe Gabriel M., de 37 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce co