Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul a revenit pe scădere

Publicat in Mesagerul de BN, luni 3 decembrie 2012 ·

-AA+A

Leul a revenit pe scădere Ultima şedinţă din noiembrie aprecia leul la maximul ultimelor două luni, cursul euro coborând la 4,5059 lei, iar cotaţiile atingeau un minim de 4,4985 lei. Pauza datorată sărbătoririi Zilei Naţionale nu a fost de bun augur pentru leu, euro urcând luni la 4,5191 lei. Piaţa s-a deschis luni la 4,5120 – 4,5140, valori apropiate de cele de joi seară şi vineri, presiunea pe cumpărarea de valută urcând euro la 4,452 lei, cotaţiile de la ora 14.00 fiind de 4,52 – 4,5240 lei. Presiunea pe leu va fi ceva mai mare în această săptămână premergătoare alegerilor parlamentare de duminică, investitorii luându-şi poziţii defensive. Leul se poate baza doar pe BNR, care a decis luni să reducă suma cu care împrumută băncile comerciale la 4 miliarde lei, după două săptămâni în care suma a fost de 6 miliarde lei. Cei de la ING Bank consideră însă că intervenţiile BNR nu s-au limitat doar la segmentul monetar. Ei afirmă într-un raport că se aşteaptă „ca rezervele valutare ale BNR să fi scăzut la 31,2 miliarde euro în noiembrie, de la 31,8 miliarde euro cu o lună în urmă, pe fondul unor intervenţii valutare estimate la 700 milioane euro”.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,4687 la 3,4666 lei, un nou minim începând cu 21 septembrie, când media a fost de 3,4642 lei. Francul elveţian a crescut însă în ton cu euro, de la 3,7424 la 3,7467 lei. Monedele din regiune aveau la rândul lor o evoluţie uşor depreciativă faţă de euro, cea poloneză coborând la 4,10 – 4,114 zloţi, iar cea maghiară la 281,1 – 282 forinţi. Perechea euro/dolar se consolida luni peste pragul de 1,30 dolari, nivel care fusese depăşit vineri. Euro fluctua între 1,2975 şi 1,3074 dolari, evoluţia fiind influenţată de publicarea de către banca HSBC a datelor privind producţia industrială din China, care ar fi înregistrat în noiembrie prima creştere după 13 luni. În piaţa la

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 7 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 8 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 7 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 8 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 8 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 12 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 9 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Emisiunile zilei de joi, 16 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 7 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

Vremea

București
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°