de Vasile ANTIPA
vasileantipa@tribuna.ro
03 decembrie 2012 23:48
18 vizualizari
A-A+ 14 concurenţi din întreaga ţară se vor întrece în muzica şi poezie pentru cele 10 premii în valoare totală de peste 7000 lei în cadrul Festivalului-Concurs de Muzică Folk “Mediaş-Cetate Seculară”. Concurenţi din Iaşi, Vatra Dornei, Cluj-Napoca, Brăila, Craiova, Alba-Iulia, Braşov, Sibiu, Constanţa, Aiud şi Râmnicu Sărat participă la Festivalul-Concurs “Mediaş-Cetate Seculară”, care va avea loc în 14-15 decembrie 2012, la sala Traube din Mediaş. Preselecţia a avut loc marţi, 27 noiembrie 2012, iar din cei 20 de concurenţi înscrişi, 14 au fost selectaţi pentru a urca pe scena Festivalului. Concursul va avea loc vineri, 14 decembrie, începând cu ora 18 la Sala Traube din Mediaş, Piaţa Regele Ferdinand I numărul 16. “Mediaşul va fi capitala muzicii folk în luna Decembrie. Cei 14 concurenţi admişi confirmă trendul ascendent al folkului, ca gen muzical specific ţării noastre. Va fi o luptă strânsă în care armele principale sunt poezia şi muzica. Succes tuturor concurenţilor”, spune Lucian Costea – directorul Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret. “Ne bucură foarte mult interesul pe care l-au arătat tinerii folkişti din ţară pentru Festivalul nostru şi suntem nerăbdători să-i ascultăm la Mediaş. Le mulţumim tuturor celor înscrişi şi îi felicităm pentru talentul lor”, a explicat la rândul său Cristina Pustai, directorul festivalului.
Festivalul este organizat în coordonarea directă a Consiliului Local şi Primăriei Mediaş, prin Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Mediaş-Cetate Seculară”.. de Vasile ANTIPA
vasileantipa@tribuna.ro
03 decembrie 2012 23:48
18 vizualizari
A-A+ 14 concurenţi din întreaga ţară se vor întrece în muzica şi poezie pentru cele 10 premii