Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Am încredere în alegerea oamenilor!”

Publicat in Vremea Noua, marți 4 decembrie 2012 ·

Doctorul Tãtaru asteaptã diagnosticul final:

CONCLUZII “Am întâlnit oameni dezamãgiti, dar cu foarte multã sperantã. Am gãsit zone sãrace, dar cu gospodari, care încearcã sã nu se dea bãtuti. M-a bucurat foarte mult sã gãsesc în comune primari inimosi, care vor sã schimbe viata celor pe care îi conduc, iar eu îI admir pentru stãruinta lor”! Acestea sunt doar câteva dintre concluziile importante, pe care medicul Nelu Tãtaru, candidat pentru mandatul de senator de Husi-Murgeni, le-a conturat, în drumul sãu prin toate zonele Colegiului pe care vrea sã îl reprezinte în Parlament.

Chiar dacã a avut un program extreme de încãrcat în aceastã perioadã, deoarece, în ciuda drumurilor, dimineata si seara, orele rezervate pacientilor de la spitalul municipal au fost respectate cu strictete. Nelu Tãtaru considerã cã, indiferent de rezultatul alegerilor, aceastã campanie electoralã a fost o mare sansã de a vedea cu proprii ochi, viata judetului în care trãieste. “Vã rog sã mã credeti cã tot acest drum prin sate, întâlnirile cu oamenii, care, între noi fie vorba, mã si cunosteau foarte multi dintre ei, a fost ca pe un privilegiu! Acum, abia acum, am vãzut si eu, exact, cum aratã aceastã zonã, aceastã parte din Vaslui. Mi s-a dat ocazia sã înteleg o realitate foarte durã în care existãm cu totii. Am vãzut cât de greu este într-un cãtun, în care nu ajunge niciun autobuz, am vãzut oameni bolnavi, care nu îsi permit sã ajungã la sital. De aceea spun cã, din postura mea de medic, sigur cã am stiut cã e greu în judetul nostru, dar nu as fi putut întelege niciodatã care sunt dimensiunile reale ale acestei vieti dificile, dacã nu ar fi fost aceastã campanie electoralã. Si mã bucur cã am putut lua contact cu toti acesti oameni, care m-au primit cu o cãldurã si o amabilitate, fatã de care, credeti-mã, mã simt foarte îndatorat. Îmi spuneau “domnule doctor, domnule doctor, vã cu

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 10 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°