După stabilizarea situaţiei politice, ulterior alegerilor parlamentare, aşteptăm ca mediul politic să ia o decizie referitoare la calendarul trecerii la moneda europeană, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).
Potrivit lui Olteanu, România are nevoie de o schimbare psihologică pentru a accepta pe scară largă, în masă, în întreaga economie, finanţarea în monedă naţională.
Citiţi şi: Isărescu: Trecerea la euro în 2015 nu mai intră în discuţie
'Sunt procese pe termen lung pe care trebuie să le derulăm împreună în perioada care urmează pentru a convinge piaţa de realismul şi utilitatea finanţărilor în lei. Un al doilea element pe care trebuie să îl luăm în considerare până la luarea unei decizii şi apoi până la implementarea ei este calendarul trecerii la moneda euro. Aşteptăm ca după stabilizarea situaţiei politice ulterior alegerilor parlamentare mediul politic să ia o decizie referitoare la un asemenea calendar, la un asemenea calendar realist, atât în ceea ce priveşte situaţia din zona euro, cât mai ales în ce priveşte situaţia de la noi pentru crearea unei convergenţe reale, dar şi îndeplinirea condiţiilor formale. Odată un asemenea calendar gândit, negociat, acceptat de elite şi de public toate aceste scheme de finanţare rămân a fi gândite în funcţie de acest calendar', a explicat oficialul BNR, citat de Agerpres.
Conform acestuia, perspectiva reglementării este una de întărire a constrângerilor în ceea ce priveşte reglementarea creditului acordat în monede străine.
'Nu este neapărat o perspectivă naţională. Abordarea la nivel naţional a fost acesta şi cu ani în urmă. De curând abordarea internaţională, europeană, este în acest spirit', a mai afirmat Olteanu.
În luna octombrie a acestui an, economistul-şef al Băncii N