Cuplul regal format din prinţul William şi ducesa de Cambridge aşteaptă un copil, a confirmat serviciul de presă al casei regale britanice.
Anunţul a fost făcut astăzi, după ce Catherine, în vârstă de 30 de ani, a fost dusă la Spitalul King Edward din Londra. Aparent ducesa de Cambridge acuza greţuri destul de puternice, urmând să rămână internată în unitatea spitalicească pentru câteva zile, informează CNN.
"Ducesa a fost internată în această după-amiază la spitalul King Edward VII, din centrul Londrei, din cauza hyperemesis gravidarum (greţuri, n.r.). Cum sarcina este la început, alteţa sa regală trebuie să rămână în spital mai multe zile şi va avea nevoie apoi de o perioadă de repaus", se precizează într-un comunicat emis de Clarence House, reşedinţa oficială a prinţului William.
În urma unei vizite la Cambride, o britanică vizibil emoţionată, care îşi doreşte foarte mult ca prinţul William şi soţia lui Catherine să aibă un copil în viitorul apropiat, le-a oferit acestora o salopetă pentru bebeluşi.
De altfel, această viziă a fost prima efectuată de către cuplul princiar la Cambridge.