Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discurs fără substanţă: ultima ieşire publică a lui Mircea Matei înaintea alegerilor parlamentare

Publicat in Bihoreanul, luni 3 decembrie 2012 ·

Candidatul PPDD Bihor în Colegiul 8 Deputaţi a ieşit în faţa presei orădene pentru ultima oară înaintea alegerilor parlamentare din 9 decembrie. În cadrul unei conferinţe de presă organizate luni la sediul partidului, Mircea Matei nu s-a abţinut să acuze alianţa USL de metode "neortodoxe" de atragere de capital electoral.

Ultimul atac al lui Matei împotriva USL a vizat două chestiuni distrincte. Prima ţine de întâlnirile avute de candidaţi ai alianţei cu directorii "mai multor şcoli din Oradea", organizate - susţine Matei - atât în unităţile de învăţământ, cât şi la Primăria Oradea.

Potrivit acestuia, dezbaterile menite să atragă capital electoral din mediile şcolare "sunt nelegale şi abuzive". Fără a nominaliza concret, ce lege au încălcat contracandidaţii săi şi fără a exemplifica despre care şcoli este vorba, Matei s-a declarat convins că pentru aceste întâlniri USL nu a plătit chiria spaţiilor, impusă de municipalitate a fi percepută altora.

Cea de a doua ţintă a lui Mircea Matei a fost Ioan Cupşa, principalul contracandidat, din partea USL, în Colegiul 8 Deputaţi, pe care PPDD-istul l-a acuzat că a refuzat, pe toată durata campaniei pentru alegerile parlamentare, o dezbatere publică faţă în faţă.

Mai mult, Matei a afirmat că, vreme de 4 ani, cât şi-a derulat mandatul de consilier municipal, Cupşa nu a luat niciodată cuvântul în plenul legislativului local şi nu a avut nicio iniţiativă. "Asta, spre deosebire de mine", a spus fostul PDL_ist, care consideră că unul dintre argumentele forte pentru care orădenii ar trebui să-i dea votul duminică, 9 decembrie, este că, din postura de consilier local a încercat să pună la cale mai multe proiecte în folosul comunităţii.

În încheiere, fără a argumenta concret, Matei a spus că sunt suficiente motive ca să fie votat inclusiv de PDL-işti, dar şi de PSD-işti şi liberali, motivând că din calita

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum o ora
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum o ora
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum o ora
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 2 ore
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

„Nu hrăniţi trollul”. Olaf Scholz reacţionează la insultele făcute de Elon Musk

Mediafax acum 25 minute
Cancelarul german Olaf Scholz a reacţionat în urma comentariilor făcute de miliardarul Elon Musk la adresa lui şi a altor oficiali germani. „Nu hrăniţi trollul” este mesajul lansat de Scholz.

Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră – VIDEO

HotNews acum 58 minute
Actorul de origine română Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru „A Different Man”, un film despre un bărbat desfigurat. „Ignoranța și disconfortul nostru în legătu

România, țara europeană cu cei mai mulți oameni morți în accidente rutiere, în 2024. Care sunt cele mai importante cauze care dau un bilanț funebru

Ziare.com acum 43 minute
Anul trecut, au fost 86 de decese la un milion de locuitori, o statistică alarmantă ce reflectă gravitatea problemei de siguranță rutieră din Romani. Principalele cauze de producere a accidentelor grave pe drumurile din România sunt indisciplina pie

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 3 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°