Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretul portocaliu al lui Rusescu » Gazeta face o radiografie completă omului datorită căruia Steaua e pe primul loc şi a devenit mare favorită la titlu

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 3 decembrie 2012 · ·

# Atacantul din Ghencea e însoţit la aproape fiecare meci de soţia sa, Roxana # Raul e cea mai bună investiţie a Stelei din ultimii ani, fiind cel mai ieftin jucător din primul "11" # Fără golurile lui, Steaua ar fost abia pe locul 3

Steaua îi datorează aproape totul în acest sezon unui singur jucător: Raul Rusescu, care a marcat nu mai puţin de 20 de goluri în toate competiţiile în ultimele 4 luni şi jumătate şi care în campionat are 17 goluri, lucru ce nu s-a mai întîmplat cu un fotbalist al Stelei în ultimul deceniu!

Dincolo de pregătirea fizică, de faptul că Reghecampf i-a atribuit rolul de al doilea atacant, unde se simte cel mai bine, mai sînt cîteva lucruri care explică succesul fantastic al lui Rusescu. În primul rînd, un obicei de la care nu se abate niciodată la meciurile de pe teren propriu, dar nici la cele din deplasare, acolo unde e posibil. Soţia sa, Roxana, vine pe stadion aproape la fiecare joc, stă în primele rînduri ale arenei şi pe lîngă încurajările pe care i le adresează, fie bate palma cu el, aşa cum s-a întîmplat la Chiajna, fie la finalul partidelor îşi îmbrăţişează şi îşi sărută soţul.

9 este numărul meciurilor, dintre cele 12 jocuri în care Rusescu a înscris în Liga 1, la care a fost prezentă pe stadion soţia sa, Roxana

"Joacă pentru mărire de salariu"

Acolo unde tribuna nu-i permite lui Raul şi nu poate ajunge la nevastă după un gol, fiecare reuşită a lui e însoţită de un gest care are legătură cu consoarta. Rusescu îşi sărută inelarul de la mîna stîngă, acolo unde în afara terenului poartă verigheta. Mai mult, şefii Stelei au dezvăluit de ce "Ruse" e un fotbalist extrem de dedicat şi determinat: "Nu cîştigă foarte mulţi bani, nu are un contract extraordinar, undeva pînă în 9.000 de euro pe lună şi ştie că doar randamentul său îi poate aduce o mărire de salariu, care probabil că se va pr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

MAE, atenţionare de călătorie pentru sâmbătă, în Republica Serbia - miting de amploare în Belgrad şi în alte oraşe mari

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia pe cale rutieră că în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Belgrad, capitala ţării, este pr

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: Întreaga Autostradă Paşcani-Suceava (62 km), secţiune a A7 (Autostrada Moldovei) are constructori desemnaţi!

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că întreaga Autostradă Paşcani-Suceava (62 km), secţiune a A7 (Autostrada Moldovei) are constructori desemnaţi, după ce CNAIR a desemnat şi câştigătorul contractului pentru construcţia lotului 2 (Ro

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

Plângere penală pe numele lui Victor Ponta. Fostul premier e acuzat de înaltă trădare şi omor calificat

Adevarul acum 4 ore
La Parchetul General a fost depusă o plângere penală pe numele fostului premier Victor Ponta, în urma declaraților sale privind autorizarea inundării unor sate româneşti, pentru a salva Belgradul, măsură pentru care a fost răsplătit cu cetăţenia sâr

BNR: Datoria externă totală a României a crescut la 208,287 miliarde euro. Deficitul de cont curent a crescut cu 85%

Capital acum 2 ore
Deficitul de cont curent a crescut cu 85%, iar datoria externă totală a crescut până la 208,28 de miliarde de euro, au informat reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR).

Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ, tranzacţie de 111,83 milioane lei. Este cea mai mare achiziţie de pădure realizată până acum în numele statului român

News.ro acum 5 ore
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a achiziţionat o pădure cu o suprafaţă de 4.063,25 hectare, situată în judeţul Neamţ, în zonele administrative ale comunelor Grinţeş, Ceahlău, anunţă Ministerul Mediului. Valoarea tranzacţiei a fost de 111,83 m

Un „cocktail toxic” în praful din casele europenilor: aproape 200 de pesticide, vinovate inclusiv de cancer

Mediafax acum 51 minute
Cercetătorii olandezi au analizat praful dintr-un eșantion de locuințe ale mai multor țări europene și au descoperit aproape 200 de pesticide în particulele examinate. Peste 40% dintre pesticidele identificate în praful din case au fost asociate cu

Vrancea - Prezenţa unui pui de urs, semnalată în apropierea unei şcoli din Soveja

News.ro acum 2 ore
Jandamii montani din judeţul Vrancea au intervenit, vineri, pentru îndepărtarea unui urs din preajma unei şcoli din comuna Soveja.

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

Vremea

București
acum

12°
vin.

-2°/12°
sâm.

1°/11°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

5°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/8°
sâm.

1°/11°
dum.

5°/11°
lun.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

-2°/17°
sâm.

2°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/18°