* În cursul săptămânii trecute, Tribunalul Tulcea a decis ca ce trei tineri tulceni acuzați că făceau trafic de droguri să rămână în arest preventiv până pe data de 31 decembrie 2012
În ședința de miercuri, instanța tulceană a decis că „admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea. Dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor Ignat Ionuţ Cristian, Ene George şi Ibişi Adel, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 2 decembrie 2012 şi până la 31 decembrie 2012, inclusiv“.
Ionuţ Cristian Ignat, de 30 de ani, din Ceatalchioi avea la el mai multe pachete în care au fost găsite droguri (un sfert de kilogram). Cercetările au fost extinse la locuinţele altor amici de-ai lui Ionuţ, unde au fost găsite cantităţi mai mici de droguri. Ionuţ Cristian Ignat, Ene George şi Ibiși Adel, de 25, respectiv 21 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri.
* În cursul săptămânii trecute, Tribunalul Tulcea a decis ca ce trei tineri tulceni acuzați că făceau trafic de droguri să rămână în arest preventiv până pe data de 31 decembrie 2012
În ședința de miercuri, instanța tulceană a decis că „admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea. Dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor Ignat Ionuţ Cristian, Ene George şi Ibişi Adel, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 2 decembrie 2012 şi până la 31 decembrie 2012, inclusiv“.
Ionuţ Cristian Ignat, de 30 de ani, din Ceatalchioi avea la el mai multe pachete în care au fost găsite droguri (un sfert de kilogram). Cercetările au fost extinse la locuinţele altor amici de-ai lui Ionuţ, und