Am un interes destul de circumscris pentru tot soiul de sondaje, globale şi naţionale: mentalitatea colegilor de planetă sau a bucăţii de pământ şi interferenţele psiho-socio-politice.
Ca de fiecare dată după apariţia unui nou studiu de sondare a opiniei publice, simt nevoia - aproape morbidă - să culeg date anecdotice şi să mă joc de-a râsu’-plânsu’ cu cele spuse, crezute şi ipotetic făcute de moldovenii mei. Chiar aşa, cum altfel decât cu multă condescendenţă de psiholog să înţeleg răspunsurile majorităţii din sondaje?
Aşa s-a întîmplat şi de această dată. Cifre şi procentaje, pe care le traduc, cu precauţie, în ipoteze şi concluzii. Unele, o nebuloasă pentru mine. Altele – motive de îngrijorare.
În prima categorie se înscriu şi următoarele date: 72% din cetăţeni consideră că „în ţara noastră în lucrurile merg într-o direcţie greşită“ şi doar 20% consideră că „direcţia este bună“. Aceleaşi sondaje relevau procentaje apropiate cu acestea în anii ’98, ’99, 2000 - adică atunci când salariile şi pensiile nu se plăteau câte 2-3 ani la rând; precum şi în preajma alegerilor parlamentare din 2009.
Pentru mine şi pentru alţii cu care discut, este evident faptul că „lucrurile merg“ foarte diferit acum în Moldova decât în acele perioade. Se pare însă că majoritatea este de o altă părere. De ce cred aşa moldovenii? Chiar batem pasul pe loc? Nici chiar schimbarea puterii (şi a unor vectori) nu este în măsură să zdruncine convingerile pesimiste ale moldovenilor sau, mai rău... o fi politica de vină?
Singura ipoteză plauzibilă (cu sau fără ghilimele, nici nu mai ştiu) la care am ajuns după mai multe conversaţii, este că moldovenii au avut anumite aşteptări (prea mari, mari sau cum o fi) şi acum au certitudinea că acestea nu au fost justificate. Fie că au sperat ca lucrurile să se schimbe cu repeziciune, fie că le-a secat răbdarea... Nu ştiu. Sau poat
