Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaccinarea nou-născuţilor împotriva TBC va fi reluată

Publicat in Romania Libera, luni 3 decembrie 2012 ·

Ministrul Sănătăţii susţine că efectele secundare observate la copii nu pun sub semnul întrebării siguranţa vaccinului danez. Anunţul a fost făcut în urma evaluării experţilor de la OMS şi de la Centrul European de Control al Bolilor din Stockholm.

După evaluarea situaţiei de către experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi ECDC, ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, a decis reluarea vaccinării bebeluşilor cu vaccinul importat din Danemarca. El a spus că reacţiile adverse apărute la copii au fost reacţii locale uşoare până la moderate, în special noduli limfatici de la unu până la patru centrimetri, iar ocazional s‑au format abcese sau ulceraţii, care este puţin probabil să pună probleme pe termen mediu şi lung.

Arafat a subliniat că reacţiile la copiii din România au fost raportate şi în alte ţări. Potrivit investigaţiei comisiei OMS/ECDC, frecvenţa reportării de noduli limfatici măriţi este în limitele aşteptate, iar absenţa clusterelor de cazuri sugerează că nu au existat erori sistematice de tehnică de administrare. Numărul cumulativ de cazuri de bebeluşi cu reacţii adverse din Spitalul „Marius Nasta" este explicabil prin faptul că în Bucureşti au fost internaţi copii provenind din toate judeţele.

El a arătat că reactogenicitatea, şi anume capacitatea de a produce reacţii adverse comune aşteptate, la vaccinul danez pare să fie uşor mai mare decât cea a vaccinului BCG care era produs de Institutul Cantacuzino. În cazul vaccinărilor cu vaccin de la Institutul Cantacuzino a fost înregistrat doar un singur caz de reacţie.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că vaccinul danez este un vaccin precalificat de OMS din 1987 şi este utilizat pentru imunizarea copiilor din întreaga lume.

Deşi boala a fost eradicată în majoritatea ţărilor din Europa, România are cel mai mare număr de cazuri de TBC din Uniunea Europeană, 77 de români îmbolnăvindu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 41 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Israelul susţine că a arestat 240 de militanţi ai Hamas într-un raid la un spital / Personalul medical acuză abuzuri

G4Media acum 41 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă dpa, conform Agerpres. Printre cei arestaţi se află şi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 28 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 28 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 3 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 56 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°