Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Herta Muller, atac dur la adresa PSD: ”SUNT NIȘTE STALINIȘTI”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 decembrie 2012 ·

Herta Muller, scriitoarea de origine română câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură, a acordat un interviu publicației britanice The Guardian, în care critică dur Partidul Social Democrat.

”Partidul comunist s-a reinventat și are un nou nume. Social-democrații sunta cum la putere. Sunt niște staliniști care ne duc țara înapoi în trecut”, susține Muller, adăugând că Uniunea Europeană poartă o parte din vină pentru că nu a luat măsurile necesare eradicării totale a comunismului din fostele țări aflate sub influență sovietică.

”Ceaușescu era nebun și a înnebunit jumătate de Românie. Sunt nervoasă din cauza lui”, a mai spus Muller, care trăiește în Germania.

Scriitoarea susține că Securitatea - o temă majoră a cărților sale - este încă activă. ”40% dintre angajații din vremea comunistă au fost preluați de SRI. Restul sunt milionari care au făcut banii din privatizări”, susține Muller.

Scriitoarea a povestit că a fost spionată, în timpul regimului comunist, chiar de cea mai buna prietenă a ei.”Știu că nu toată lumea m-a trădat. Am învățat multe despre perspective din ce am trăit. Am fost sub amenințarea morții, iar în acele momente ai nevoie de proeteni. Astfel, există riscul ca ei să te spioneze”, a mai spus Muller.

Herta Muller a relatat că a fost îngrozită de ce a găsit în dosarul său întocmit de Securitate, cu toate că multe părți erau editate.

"Erau transcrieri ale conversațiilor mele telefonice, aveam microfoane în podea. Nu aveau sens multe discuții. Nu știu de ce ar fi păstrat așa ceva", a mărturisit Muller.

Câștigătoarea premiului Nobel a mai povestit că a plâns în ziua în care a fost executat Nicolae Ceaușescu. ”Am plâns toată ziua. În mare parte, eram ușurată, însă nu poți să vezi pe cineva cum este împușcat. Chiar dacă mi-am dorit 20 de ani acest lucru, nu îmi doream să văd scena”, a spus Mull

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 39 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 37 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 39 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 38 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 6 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°