Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Avem clovni naţionali care simt nevoia să-şi pună nas roşu, păr galben şi să râdă lumea de ei

Publicat in Romania Libera, luni 3 decembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că românii au şi clovni naţionali care, orice anunţi, simt nevoia să vină şi să-şi pună un nas roşu, păr galben şi să râdă lumea de ei, el referindu-se la cei care au avansat tot felul de "premoniţii" privind "transferul-surpriză" în Guvern, informează Mediafax.

"Este un tânăr pe care dumneavostră l-aţi prezentat şi care a găsit o soluţie, un soft prin care toate angajările în sistemul public să fie transparente şi o să-l vedeţi imediat. Nu pot decât să mă amuz pentru că, dincolo de faptul că este un semn important pentru cei care vor să se angajeze în administraţie, pentru ideea de transparenţă, sigur că câţiva nu au ratat ocazia să se facă de râs ieri, cu tot felul de premoniţii. Noi avem şi clovni naţionali care, orice anunţi, simt nevoia să vină să-şi pună un nas roşu, un păr galben şi să râdă lumea de ei", a spus Ponta.

El a arătat că se referă la un tânăr serios care a acceptat să vină în Guvern şi şi-a manifestat speranţa ca acesta să rămână în Executiv şi după ce el nu va mai fi premier.

"Eu vorbesc de un tânăr foarte serios. Mă bucur că a acceptat să vină în Guvern să lucreze pentru acest program de transparenţă la angajarea tuturor celor care lucrează în sistemul public şi, în timp ce clovnii văd că scriu şi ei pe bloguri, tinerii serioşi vin în Guven, iar eu acest tânăr sper să rămână şi după ce nu voi mai fi eu premier", a spus Ponta.

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a scris ironic, pe blogul său, că mutarea-surpriză în Guvern anunţată de premier este numirea lui Crin Antonescu drept "ministru pentru suspendarea preşedintelui".

"Victor Ponta a anunţat o mutare-surpriză în guvern. Surse bine dezinformate de la Palatul Victoria susţin că e vorba despre numirea lui Crin Antonescu.

Acesta va fi desemnat ministru pentru suspendarea preşedintelui, un domeniu pe care-l stăpâneşt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 47 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 20 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 41 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 38 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 40 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°