Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtunile au lăsat fără curent zeci de localităţi

Publicat in rfi, luni 3 decembrie 2012 ·

Zeci de localităţi din sud–estul României nu mai au curent electric, din cauza avariilor provocate la liniile de transport de către vântul puternic. Furtunile au avariat şi numeroase turbine din centralele eoliene în zonă, iar reactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit în urma unui incident, provocat de asemenea de furtună.

Vântul puternic din judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa a lăsat fără electricitate aproape 150 de localităţi, după ce a rupt mai multe reţele de transport. Chiar dacă echipele de intervenţie ale distribuitorului de electricitate au lucrat toată noaptea, au mai rămas destule avarii, iar reparaţiile mai durează, cel puţin luni.

Tot vântul puternic a avariat mai multe turbine eoliene, astfel că acestea nu mai funcţionează, iar acest lucru înseamnă un minus de electricitate în sistemul naţional. Peste toate acestea a venit şi incidentul de la centrala nucleară de la Cernavodă, unde tot furtuna a dus la oprirea automată a unui reactor, atunci când s-a stricat un transformator. Reactorul va putea fi repornit în condiţii de siguranţă de-abia joi dimineaţă.

Cât priveşte energia produsă în parcurile eoliene, surse din piaţă spun că luni era prevăzută producerea a 800 de MW, dar din cauza defecţiunilor, abia dacă se va realiza jumătate. Pentru a suplini nevoia de electricitate, aceleaşi surse spun că au fost pornite trei grupuri de la centrala Iernut şi un grup de la Turceni. De asemenea, Hidroelectrica şi-a sporit temporar capacitatea de producţie. Sistemul energetic naţional nu se poate baza pe centrala Petrom de 860 MW de la Brazi, din cauză că aceasta se află într-un program de mentenanţă, până marţi.

Zeci de localităţi din sud–estul României nu mai au curent electric, din cauza avariilor provocate la liniile de transport de către vântul puternic. Furtunile au avariat şi numeroase turbine din centralele eoliene î

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 33 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 41 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei/ Anunţul ministrului Mediului

News.ro acum 26 minute
Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”,

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 18 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Concediile în afara țării, tot mai inaccesibile: peste jumătate dintre români nu-și permit o săptămână de vacanță

Adevarul acum o ora
Peste 58% din românii cu vârsta de peste 16 ani nu și-au permis o săptămână de vacanță departe de casă în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România se situează astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de G

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°