Silviu Rotariu, proprietarul companiei, vrea să recupereze terenurile gratuite de la „clienţii pasivi”.
Compania braşoveană „Lord of Lands”, care în urmă cu doi ani dădea terenuri gratuite braşovenilor, a dispărut aproape total de pe piaţă în ultimul an. „Nu am vândut niciun teren în ultimul an”, ne-a declarat Silviu Rotariu (foto), proprietarul firmei, care a decis în urmă cu un an să se retragă din front-office. „După ce am decis să mă retrag o perioadă, pentru că eram extrem de obosit, am fost dezamăgit de colaboratorii mei. Eram surprins că oameni care mi-au fost loiali atunci când ne mergea bine mă vorbeau de rău atunci când ne mergea rău”, a povestit Rotariu.
Decăderea firmei a început odată cu strategie de marketing „Terenuri gratis”, menită să creeze un boom pe piaţa imobiliară din Braşov. „Am semnat antecontracte cu 600 de oameni. Nu erau chiar gratis, era un comision de 500 de euro. Din aceşti 600 de oameni, 500 sunt clienţi pasivi – adică au luat terenul şi nu au început niciun fel de dezvoltare pe acele terenuri”. Campania „Terenuri gratis” a fost gândită tocmai pentru a creşte valoarea celorlalte proprietăţi imobiliare ale firmei. Practic, firma vindea loturi de teren situate foarte departe de orice gen de utilităţi, obligându-i pe cei care au „speculat” oferta şi au preluat aceste terenuri să tragă utilităţile pe banii lor cu un efort financiar mult mai mare decât dacă şi-ar fi luat un teren în apropierea reţelelor de utilităţi. În acest fel, valoarea celorlalte loturi, situate între reţelele de utilităţi şi proprietăţile oferite gratuit, creşteau văzând cu ochii.
Vrea să elimine clienţii pasivi
„Am fost naiv. M-am bazat pe faptul că oamenii care vor lua aceste terenuri vor şi construi. Motiv pentru care nici nu am trecut în antecontracte obligaţia de a construi ceva acolo”, povesteşte antreprenorul.
În ace