Cristian Botan, numit de premierul Ponta drept consilier pentru transparenţă în administraţia publică, a declarat că, în viitor, toate instituţiile publice vor anunţa pe un site unic toate posturile scoase la concurs, iar recrutarea va trebui realizată în funcţie de competenţe, după model european.
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că îl va coopta în echipa sa pe Cristian Botan, cel care a lansat anul acesta un site de recrutare care centralizează toate posturile vacante din instituţiile statului.
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Guvernului, noul consilier guvernamental a afirmat că recrutarea şi promovarea în funcţiile publice reprezintă o problemă, iar scopul platformei unice pe care sunt publicate posturile publice disponibile este ca pe aceste funcţii să ajungă persoane care demonstrează competenţă şi nu sunt promovate "în funcţie de gradele de rudenie şi afacerile lor".
"Primul punct pe care l-am discutat cu primul-ministru a fost despre instituţionalizarea site-ului pe care l-am lansat deja, în sensul ca instituţiile să fie obligate într-un viitor, sperăm noi, foarte apropiat să publice din proprie iniţiativă posturile pe care le au disponibile pe platforma respectivă. Ne limităm în clipa de faţă la instituţii din administraţia publică centrală şi locală şi, concret, la funcţii publice. Sperăm ca într-un viitor, iarăşi, foarte apropiat publicjob.ro, sau cum se va numi el sub forma patronată de Guvern, să includă toate funcţiile bugetate din fondurile centrale sau locale", a spus Botan.
Acesta a adăugat că s-a gândit şi la schimbări legislative, în special cu privire la modalitatea de concurs pentru funcţii publice.
"I-am propus primului-ministru să mergem pe sistemul de recrutare de la Uniunea Europeană, nu să cerem candidaţilor să memoreze 20 de legi, din care să-i întrebăm din 3, ci să vedem competenţele"