Etapa a 18-a (prima a returului) din Liga I la fotbal a început vineri cu o partidă superbă, „U” Cluj - Pandurii Tg. Jiu, scor 1-1, și s-a încheiat luni seară, cu o nouă victorie a dinamoviștilor: 4-2 cu „lanterna roșie” CS Turnu Severin, într-un meci disputat cu tribunele aproape goale.
Runda a demarat cu un meci intens și deschis, între nevoiașa „U” Cluj și ofensiva Pandurii. A rezultat o partidă plăcută, în care ardelenii au ratat cât pentru tot campionat, prin brazilienii din atac, inclusiv câteva acțiuni de singuri cu portarul Mingote (o dată de la punctul cu var). „U” Cluj a arătat astfel că „n-a murit", evoluând cu disperare pe alocuri. Și oaspeții au irosit ocazii.
Petre Grigoraș n-a venit la Cluj, fiind bolnav. Răcit, „Grig” a urmărit meciul la TV și a dat indicații prin telefon.
FC Braşov a confirmat după sucesul în faţa Stelei şi a învins din nou
Campioana CFR Cluj a mai pierdut două puncte importante. CFR a remizat la Mediaş. În finalul meciului, deşi erau cu un om mai puţin pe teren, gazdele au ratat şansa de a învinge campioana.
Petrolul s-a impus duminică, în deplasare, în faţa formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamț, 2-0. Tot duminică, FC Vaslui a trecut, acasă, de Rapid.
Severinenii, cu un om în minus
În ultimul meci al etapei a 18-a, Dinamo a câștigat cu scorul de 4-2 partida cu CS Turnu Severin, codașa clasamentului Ligii I. „Câinii roșii” au avut însă de tras pentru a obține victoria. Oapseții au deschis scorul în minutul 15, când Neacșa a transformat un penalty pe care tot el l-a obținut, iar apoi Vancea a ratat de două ori singur cu portarul dinamovist Bălgrădean. Cosmin Matei i-a trezit la viață pe „câini”, egalând în minutul 34, iar în repriza secundă, elevii lui Dorinel Munteanu s-au dezlănțuit și au marcat de 3 ori în decurs de numai 9 minute.
Misiunea dinamoviștilor a devenit și mai ușoară, după ce oaspeții