Surpriză! Socialismul din Franţa a intrat cu viteză maximă pe cel mai înalt pod supendat din lume. Mai înalt decât Turnul Eiffel, viaductul a fost inaugurat de către preşedintele Chirac, condamnat pentru corupţie ulterior, dar scutit de închisoare din cauza senilităţii sale.
Surpriză din nou! Franţa nu ştie că viaductul Millau s-a "rupt" tocmai la cel mai înalt punct al său, iar dedesubt nu se află o pernă de puf, ci stratul de roci bazaltice al realităţii economice.
Conflictul dintre guvernul de la Paris şi ArcelorMittal reprezintă doar cea mai recentă manifestare a tensiunilor care se acumulează în economiile occidentale, pe fondul adâncirii crizei economice. Autorităţile europene sunt incapabile să accepte nevoia unor schimbări radicale.
Reuters scria recent că "tiradele de stânga ale lui Arnaud Montebourg oferă acoperire politică pentru preşedintele François Hollande, care a fost forţat să-şi dezamăgească electoratul prin adoptarea unor politici de stimulare a creşterii economice".
"Sub titlul de Ministru al Redresării Productive, Montebourg şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului prin vizitarea unor întreprinderi vechi şi promiţând muncitorilor că le poate salva locurile de muncă", mai scrie Reuters, încercând să ofere impresia că ministrul industriei are o influenţă limitată asupra politicilor economice.
Este, oare, Montebourg bufonul de serviciu al regimului Hollande? Să sperăm că da. Altfel, politica economică a Parisului poate concura cu succes pentru un loc de top în faţa unor adversari "europeni" redutabili cum sunt Iliescu, Băsescu, Năstase, Boc, Videanu, Ponta, Antonescu, Udrea sau Isărescu.
Dar Montebourg nu este un specimen singular în cabinetul lui Jean-Marc Ayrault. În opinia directorului executiv al unei importante companii europene, unii lideri ai Franţei nu sunt decât "un grup de oameni care trăiesc rupţi