CFR Cluj a plecat în urmă cu puţin timp spre Manchester, acolo unde var susţine miercuri un meci care ar putea intra în istoria clubului.
Îmbărcaţi la 4 ace, „vişiniii” au plecat spre Marea Britanie pentru confruntarea cu Manchester United. Fotbaliştii pregătiţi de Paulo Sergio s-au înarmat cu un optimism moderat, încercând să lase uitării, măcar pentru câteva zile, problemele din competiţia internă.
Preşedintele Iuliu Mureşan mizează pe un rezultat pozitiv şi care, coroborat cu victoria celor de la Braga în faţa lui Galatsaray, ar trimite CFR-ul în optimile Ligii Campionilor. „Meciul este decisiv, dar numai pe jumătate, pentru că depindem de rezultatul de la Braga. Dacă Galatasaray câştigă la Braga, rezultatul nostru din Anglia nu mai are nicio valoare. E un meci foarte important, un meci de palmares, dar şi un meci de calificare mizând pe faptul că Galata se va încurca. E un lucru extraordinar pentru o echipă românească să joace pe Old Trafford, noi cumva ştim chestia asta, am mai jucat în Anglia pe Stamford Bridge. Şi am făcut-o bine. Sper ca acum s-o facem mai bine şi să venim cu cel puţin un punct. Mizez pe trio-ul ofesniv care oricând poate să pună probleme oricărei echipe. Avem nevoie de mult noroc pentru că dintotdeauna şansa face parte din fotbal", a declarat Mureşan.
Şeful din Gruia nu consideră un avantaj faptul că Manchester United nu va miza pe o serie de jucători de bază. "Nu va fi neapărat un avantaj, mai ales că se anunţă debutul lui Nemanja Vidici. Toţi jucătorii lor de rezervă sunt valoroşi, la fel ca şi ai noştri", a mai spus Mureşan.
CFR Cluj va întâlni pe Manchester United miercuri, de la ora 21.45, în deplasare, într-un meci din grupa H a Ligii Campionilor.
Oana Sabău