„Va veni şi ziua în care, după ce vom fi cucerit spaţiul, vânturile, mareele şi gravitaţia, vom cuceri energiile dragostei. Şi în ziua aceea, pentru a doua oară în istoria omenirii, vom fi descoperit focul.” (Pierre Teilhard de Chardin)
Fals în acte de iubire
Filosofii au încercat, din cele mai vechi timpuri, să definească fiinţa umană. Pe rând, trăsături precum inteligența, raţiunea sau iubirea au fost înălţate la rangul de diferenţă supremă între om şi alte vieţuitoare. Eu, de exemplu, cred că omul este cel mai imprevizibil animal.
Dacă toate vieţuitoarele funcţionează pe baza unui tipar logic şi stabil, putând să le anticipezi mişcările odată ce-l descifrezi, oamenii sunt singură specie de care am auzit, capabilă de cruzime gratuită. Cruzime gratuită înseamnă că te poţi aştepta să fi atacat oricând doar pentru plăcerea atacatorului. Din păcate, cruzimea a rămas una dintre puţinele noastre comportamente… gratuite. Oamenii nu se mărginesc la a ucide pentru supravieţuire, ci o pot face pentru a simţi o adevărată voluptate. Spectacolul morţii ne-a fascinat mereu, cu tot arsenalul torturii şi al implorării victimei de a fi cruţată. Şi asta nu e tot: dacă animalele pot fi capabile de anumite comportamente care seamănă cu invidia sau gelozia, o fac pentru a-şi asigura poziţia într-o anumită ierarhie sau, în cazul animalelor de casă, datorită instinctului care le atenţionează că sunt în pericol de a fi înlocuite. De multe ori, acest instinct spune adevărul… Noi, oamenii, fiinţele supreme, făcute după chipul şi asemănarea cine ştie cărui Dumnezeu, urâm şi invidiem pe cei mai buni decât noi pur şi simplu pentru că aşa ne vine la îndemână. Aşa suntem plămădiţi şi ne place să numim asta complexitate, plini de mândrie, cu toate că oamenii cei mai înţelepţi caută simplitatea. Cei mai înţelepţi dintre noi sunt aceia care aleg o viaţă simplă, simplificată, adi