Candidatul PP-DD pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 9 Vatra Dornei, consilierul judeţean Cezar Cioată, a făcut un apel la alegătorii din acest colegiu să vină la vot pe data de 9 decembrie 2012.
Cezar Cioată a anunţat că în cele trei săptămâni de campanie electorală pentru alegerile parlamentare a discutat cu alegătorii din toate localităţile colegiului în care candidează, subliniind că „nu am putut să nu remarc dezamăgirea tuturor, lipsa de interes față de orice subiect politic deoarece se simt dezamăgiți de cei care i-au reprezentat până acum”.
„Ceea ce m-a întristat cel mai mult a fost lipsa speranței într-un trai mai bun, într-o Românie liberă, democrată, fără <șpăgi și șpăgari>. Aceleași sentimente m-au determinat și pe mine să intru în această luptă deloc ușoară și în nici un caz corectă. Am trăit la fel ca și voi sentimentul inutilității opiniei mele, a votului meu, a dorinței mele în respectarea valorilor morale și a principiilor de drept. Am considerat că este momentul să fac cunoscută opinia mea şi să încerc, cu ajutorul vostru, să schimb ceva în România pe care eu am ales să nu o părăsesc pentru că este ţara în care m-am născut şi pe care o iubesc. Dacă nu mai aveţi speranţe pentru voi, dacă consideraţi că nimic nu mai poate fi schimbat, trebuie să vă gândiţi la copiii voştri, la viitorul lor şi să mergem la vot pentru ei”, este mesajul lui Cezar Cioată pentru alegătorii din Colegiul nr. 9 pentru Camera Deputaţilor.
Cezar Cioată consideră că pentru a atinge un anumit nivel de dezvoltare în această zonă a judeţului este nevoie în primul rând de o infrastructură modernă, motiv pentru care modernizarea drumurilor naţionale, judeţene şi comunale vor reprezenta prioritatea sa. Candidatul PP-DD a arătat că nu se poate vorbi despre o dezvoltare a zonei de munte a judeţului fără o modernizare a DN 17B Vatra Dornei – Piatra Neamţ şi a dr