Violenţa în familie nu trebuie să te lase rece. Acesta este mesajul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care a lansat de curând o campanie naţională pentru combaterea violenţei în familie, campanie care ajunge şi în judeţul Gorj. La nivelul judeţului nostru, comparativ cu anul 2011, în 2012 s-a înregistrat un trend crescător al cazurilor de femei abuzate. Numai în 2012 au fost înregistrate 634 de cazuri de violenţă în familie, dublu faţă de anul trecut.
Bătaia nu este ruptă din rai. Numărul victimelor violenţei în familie a crescut simţitor, după cum declară reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Campanii există, prevenire există, însă, când vine vorba de conştientizare, este mai greu. De curând Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a lansat o campanie naţională de prevenire pentru combaterea violenţei în familie, campanie care va ajunge şi în Gorj. Cu această ocazie s-a dat startul unei caravane mobile, prin intermediul căreia sunt realizate activităţi de informare a opiniei publice cu privire la această problemă, scopul final fiind acela de a determina o implicare mai activă a membrilor comunităţii în prevenirea şi combaterea violenţei. Caravana, conform reprezentanţilor ministerului de resort are 35 de opriri în localităţi reşedinţă de judeţ, dar şi în Bucureşti. În municipiul Târgu-Jiu caravana va sosi pe 7 decembrie, între orele 10:00-16:00, în Piaţa Prefecturii. Astfel, toate persoanele, care s-au confruntat cu astfel de probleme în familie pot cere sprijinul şi pot vorbi cu specialiştii despre soluţii pe termen lung sau scurt. La nivel naţional, deseori, au fost organizate astfel de campanii pentru combaterea violenţei în familie.
Fenomenul înregistrează o creştere alarmantă în judeţul Gorj
Comparativ cu anul 2011, în 2012 numărul victimelor violenţei în fam