Grație noilor norme propuse pe 3 decembrie de Comisia Europeană, peste 100 de milioane de cetățeni ai UE ar putea să acceseze mai ușor serviciile publice online pentru a căuta un loc de muncă, a înmatricula un autovehicul, a prezenta o declarație fiscală și a face o cerere pentru un pașaport sau permis de conducere, cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități. Propunerea de directivă a Comisiei referitoare la accesibilitatea site-urilor web ale organismelor din sectorul public ar introduce, de la sfârșitul anului 2015, caracteristici de accesibilitate standardizate la nivelul UE pentru 12 tipuri de site-uri web. Accesibilitatea obligatorie s-ar aplica serviciilor publice esențiale, cum ar fi serviciile de securitate socială și cele legate de sănătate, căutarea unui loc de muncă, înscrierea la universitate și eliberarea de documente și certificate cu caracter personal (a se vedea lista completă în anexă). Noile norme propuse ar clarifica, de asemenea, definiția accesibilității internetului (specificații tehnice, metodologia pentru evaluare, raportare, teste de la bază la vârf), iar guvernele vor fi încurajate să aplice aceste norme tuturor serviciilor, nu doar listei obligatorii.
Principalii beneficiari ai propunerii ar fi cei 80 de milioane de cetățeni cu dizabilități din Europa și cei 87 de milioane de europeni în vârstă de peste 65 de ani. De exemplu, persoanele cu deficiențe de vedere vor auzi descrieri de imagini atunci când vor folosi un cititor de ecrane, persoanele cu deficiențe de auz vor vedea o titrare scrisă a fișierelor audio și toate părțile unui site web ar putea fi explorate prin intermediul atât al tastaturii, cat și al mouse-ului.
În urma punerii în aplicare, propunerea de astăzi ar trebui să permită exploatarea unei piețe europene a accesibilității internetului cu o valoare estimată de 2 miliarde EUR dar care realizează,