Echipele lui Manea și Lupușoru au dat câte patru goluri în etapa a doua a returului.
A 13-a etapă a campionatului național de fotbal al juniorilor, A și B, a doua a returului în seriile întâi la cele două grupe de vârstă, a fost una bună pentru reprezentantele Liceului cu Program Sportiv (LPS) Roman pregătite de Sorin Manea, respectiv Constantin Lupușoru. Juniorii A romașcani au învins cu 4-2, iar cei mai mici cu 4-1.
După isprava din etapa precedentă, când au învins Ceahlăul Piatra Neamț, lidera seriei și echipă care nu pierduse niciun punct până atunci, fotbaliștii juniori A de la LPS Roman pregătiți de Sorin Manea au câștigat și la Vaslui, în fața ultimei clasate, LPS, cu 4-2 (1-1). Jocul nu a fost unul ușor pentru fotbaliștii Roman, însă doar din cauza lor. “Ei au deschis scorul din lovitură liberă, foarte bine executată, iar noi am reușit doar să egalăm, până la pauză. Apoi, tot Vasluiul a marcat, din penalty. Abia la 2-1 pentru gazde s-au trezit și băieții mei, care au reușit să întoarcă rezultatul, în pofida unui teren desfundat și a ploii sâcâitoare. Meciul era considerat ca unul ușor și l-au tratat ca atare o bună bucată de vreme. Probabil că simțeau nevoia unui duș rece pentru a începe să joace. În ansamblu, sunt mulțumit că am luat trei puncte și vrem să mai luăm tot atâtea în meciul de duminică, ultimul din acest an, cu Rapid Suceava, de pe teren propriu”, a afirmat antrenorul Sorin Manea.
Golurile echipei romașcane au fost marcate de Adrian Rotaru, Sânsarion (2) și Axinte. Cu această victorie, LPS Roman a urcat pe locul al șaselea, dar nu are șanse prea mari de a termina campionatul în postură de calificată în turneul play-off, cel rezervat primelor patru clasate.
LPS Roman: George Antofi – Marius Mihăilă, Mădălin Damian, Dragoș Ghercă, Ștefan Rotariu – Elis Sânsarion, Gheorghe Maloș, Andrei Butnaru, Andrei Axinte – S