Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A scăpat de bombele afganilor, dar l-au doborât radiaţiile

Publicat in Bistrita24, luni 3 decembrie 2012 ·

În loc să defileze pe tab-ul său de 1 Decembrie, bistriţeanul Florin Boc şi-a privit colegii de pe un pat de spital din Germania. După ce a scăpat de bombele afganilor, militarul Batalionului 812 Infanterie ”Şoimii Carpaţilor” a fost doborât de radiaţii. A petrecut 4 ani în armata română, timp în care a fost plecat în misiuni în Afganistan, Irak şi Kosovo. Ultima misiune, cea din 2010 din Afganistan a fost cea care i-a schimbat viaţa. La întoarcerea în ţară militarul a aflat că are leucemie mieloblastică. Salvarea sa a venit tocmai de la comandanţii americani care l-au transferat de urgenţă la un spital din Germania unde medicii l-au băgat imediat pe tratament. De aproape 2 ani Florin Boc îşi duce veacul în clinica din Germania, alături de alţi militari mutilaţi de bombele afgane. Bistriţeanul este pe mâinile unui medic german, care i-a făcut un transplant de măduvă în primăvara acestui an. Este acelaşi medic care l-a vindecat de leucemie pe tenorul Jose Carreras, lucru care îi dă speranţă lui Florin. Camarazii lui Florin îi sunt alături şi au făcut apel la alţi colegi din ţară pentru a-l ajuta cu sume de bani cât de mici. Cei care doriţi să îl ajutaţi o puteţi face folosind contul RO41RZBR0000060012540979, deschis la RAIFFESEN BANK, filiala Bistriţa- Calea Moldovei, pe numele Boc Florin. Întreg reportajul realizat de evz.ro îl puteţi citi aici.

Sursa/Foto: evz.ro

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 25 minute
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Descoperire macabră într-o casă din Bihor: mamă și fiu, găsiți morți. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 5 ore
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Trupurile celor doi au fost descoperite de fiica femeii, iar la faţa locului au ajuns imediat echipe de criminaluşti şi

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°