Autorităţile doresc limitarea creditării în valută până la un nivel care să nu mai genereze acumularea dezechilibrelor externe, a declarat luni, într-o conferinţă de specialitate, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).
,,Ne dorim să limităm creditarea în valută la acel nivel care să nu mai ducă la acumularea de dezechilibre externe care să creeze o vulnerabilitate. Pe de altă parte dorim să avem o creştere economică cât mai înaltă, apropierea potenţialului, astfel încât să putem converge către nivelul de trai din Uniunea Europeană gradual. Nu sunt neapărat compatibile aceste două lucruri după cum nici nu se exclud”, a spus Croitoru, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, trebuie găsit acel echilibru fin care să permită ca ţara să nu se îndatoreze în valută dar, în acelaşi timp, să ducă la progresul dorit. Banca Naţională a României (BNR), Banca Comercială Română şi publicaţia „Finanţiştii” organizează conferinţa cu tema „Intermedierea financiară în moneda naţională şi creşterea sustenabilă a economiei”. La dezbateri participă Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Valentin Lazea, economist şef BNR, Ionuţ Dumitru, preşedinte al Consiliului Fiscal, Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD, Sergiu Manea, vicepreşedinte Banca Comercială Română, Andrew Gerber, director executiv produse retail BCR şi alţii. Colocviul continuă seria de acţiuni menite să pună în dezbatere teme economice majore, în contextul crizei prelungite şi al căutării de soluţii pentru relansarea sustenabilă a creşterii economice în România.
Autorităţile doresc limitarea creditării în valută până la un nivel care să nu mai genereze acumularea dezechilibrelor externe, a declarat luni, într-o conferinţă de specialitate, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).
,,