Încă un accident cu final tragic s-a înregistrat pe șoselele din Arad. Un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața după ce a fost izbit în plin de un autoturism. Impactul a fost deosebit de puternic, iar victima a fost aruncată pe astfalt, rănile suferite fiind deosebit de grave. Astfel, medicii nu au mai putut decât să constate decesul.
Zona s-a umplut imediat de polițiștii de la rutieră care au deschis o anchetă. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că accidentul de pe strada Ogorului s-a produs după ce un șofer care venea dinspre Zădăreni, la volanul unui autoturism Ford, ajuns la intersecția cu strada Armoniei a surprins și accidentat mortal, victima care s-a angajat în traversarea străzii în zona unei treceri de pietoni. De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost negativ.
Trupul bărbatului a fost transportat la medicina legală iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Încă un accident cu final tragic s-a înregistrat pe șoselele din Arad. Un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața după ce a fost izbit în plin de un autoturism. Impactul a fost deosebit de puternic, iar victima a fost aruncată pe astfalt, rănile suferite fiind deosebit de grave. Astfel, medicii nu au mai putut decât să constate decesul.
Zona s-a umplut imediat de polițiștii de la rutieră care au deschis o anchetă. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că accidentul de pe strada Ogorului s-a produs după ce un șofer care venea dinspre Zădăreni, la volanul unui autoturism Ford, ajuns la intersecția cu strada Armoniei a surprins și accidentat mortal, victima care s-a angajat în traversarea străzii în zona unei treceri de pietoni. De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost negativ.
Trupul bărbatului a fost transportat la medicina legală iar polițiștii