Cercetătorii spulberă mitul: nu ne îngraşăm pentru că mâncăm mult! Recent, subiectul a fost îndelung mediatizat în presa de specialitate.
După ani şi ani de studiu, cercetătorii unui institut european de nutriţie au reuşit să izoleze cei 3 factori independenţi care se fac vinovaţi de acumularea kilogramelor în plus. Dar, mai important, au reuşit să descopere substanţa capabilă să neutralizeze acţiunea acestor trei factori şi să permită scăderea în greutate în mod definitiv.
Au fost observate scăderi în greutate chiar şi la persoanele ale căror încercări de a slăbi cu alte metode sau regimuri eşuaseră de fiecare dată. Încă de la primele doze, în loc să se transforme în grăsimi, surplusul de calorii se transformă în energie.
Unul dintre cele mai bune rezultate a fost cel al Anei-Maria care, fără dietă şi fără exerciţii fizice, a slăbit 21 de kilograme în doar 20 de zile.
Iată ce povesteşte Ana-Maria:
Am slăbit 21 de kilograme în doar 20 de zile! La şcoala, mă numeau: "burtoasa", "burta de bere". Acum râd, dar, când mă gândesc, de fapt ştim cu toţii: copiii sunt cruzi. Aşa a fost dintotdeauna. Credeam că nu se mai poate face nimic.
Mama mea m-a dus pe la tot felul de medici. Toţi spuneau acelaşi lucru: "Acest copil mănânca prea mult", "Această adolescentă mănânca prea mult".
Am încercat totul: diuretice, regimuri hipocalorice, cure cu ceaiuri, cu păstai de fasole şi tot felul de alte cure. Nimic nu mă ajuta. După ce reuşeam să slăbesc 2 sau 3 kilograme cu dure privaţiuni şi suferinţe, puneam repede la loc 5 sau chiar 6 kg. La 30 de ani şi 1,64 înăltime, cântăream 86 de kilograme. Aceasta a durat până într-o zi, când...
Aflaţi aici cum a reuşit Ana-Maria să slăbească 21 de kilograme în doar 20 zile şi citiţi, de asemenea, şi despre cuplul care a slăbit împreună 52 de kilograme!