Permisie de la Jilava

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

L-am întîlnit zilele trecute, absolut întîmplător, pe dl. Ştefan Andrei. Se află într-o scurtă permisie de la Jilava, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate şi părea, bineînţeles, marcat de această prelungită detenţie, nemeritată după părerea domniei sale.

Nu e rostul nostru să ne dăm cu părerea cît este sau nu de meritată.

Şi-au bătut capul cu ea jurişti, dintre care unii l-au achitat pe dl. Ştefan Andrei, împreună cu foştii săi colegi de CPEx, iar alţii i-au trîntit ani grei de temniţă, o variaţie care, trebuie să recunoaştem, ar fi în stare să buimăcească orice om, darmite unul aflat cu o astfel de sabie a lui Damocles deasupra capului.

La fel de buimăcitoare a fost şi tratarea pe principii de "lot" a CPEx, fără diferenţieri de contribuţii sau de zonă ori perioadă de acţiune.

Principalul cap de acuzare a fost celebra şedinţă din 17 decembrie şi toţi cei care au fost acolo (cu o singură şi inexplicabilă excepţie) au păşit în boxa acuzaţilor.

N-am încetat nici un moment să cred că un proces al comunismului este necesar, că fără punerea clară, în evidenţă, a mecanismelor care au condus la naşterea şi consolidarea unui sistem de-a dreptul monstruos în unele dintre componentele sale, o revenire a sa în scena vieţii nu poate fi evitată.

Nu acesta este însă procesul pe care-l aşteptam şi, probabil, nu aceştia sînt oamenii cei mai responsabili.

Şi, probabil, că printre ultimii dintre cei care s-ar putea încadra într-o astfel de categorie se numără dl. Ştefan Andrei.

Mă pune pe gînduri faptul că unul după altul, Giulio Andreotti, Mario Soares sau, ultima dată, Hans Dietrich Genscher au intervenit şi insistat în favoarea eliberării sale şi bănuiesc că au avut motive nu numai umanitare să o facă.

Dincolo de intervenţia sau contribuţia nocivă a lui Ceauşe