Bodigarzii din Carei nu evită să se dea în stambă de câte ori au ocazia. Mai nou, aceştia se erijează în nişte veritabili doctori. De exemplu, în weekend-ul trecut, un tânăr a dorit să intre într-un club din urbe pentru a se distra alături de câţiva prieteni. Doar că, colac peste pupăză, tânărul nu a fost lăsat în incintă pe motiv că ar avea un presupus handicap mintal. Deşi acesta a încercat să le explice că este cât se poate de normal, a cedat în cele din urmă, după ce i s-a sugerat că ar urma să i se aplice o corecţie fizică, la fel cum au păţit şi alţi clienţi înaintea acestuia. În atare condiţii, lumea se întreabă dacă indivizii vânjoşi fizic şi subţiri psihic sunt fie bodigarzi, fie medici. Sau masori, date fiind cazurile de altoiri făcute de unii dintre ei, care s-au lăsat cu nişte reţete cu iz penal depuse la şefi…pardon, la poliţie. Poate nu ar strica să le fie reevaluate dosarele medicale, căci se pare că unii aşa-zişi oameni de ordine nu stau tocmai bine cu nervii.
Bodigarzii din Carei nu evită să se dea în stambă de câte ori au ocazia. Mai nou, aceştia se erijează în nişte veritabili doctori. De exemplu, în weekend-ul trecut, un tânăr a dorit să intre într-un club din urbe pentru a se distra alături de câţiva prieteni. Doar că, colac peste pupăză, tânărul nu a fost lăsat în incintă pe motiv că ar avea un presupus handicap mintal. Deşi acesta a încercat să le explice că este cât se poate de normal, a cedat în cele din urmă, după ce i s-a sugerat că ar urma să i se aplice o corecţie fizică, la fel cum au păţit şi alţi clienţi înaintea acestuia. În atare condiţii, lumea se întreabă dacă indivizii vânjoşi fizic şi subţiri psihic sunt fie bodigarzi, fie medici. Sau masori, date fiind cazurile de altoiri făcute de unii dintre ei, care s-au lăsat cu nişte reţete cu iz penal depuse la şefi…pardon, la poliţie. Poate nu ar strica să le fie r