„TRAHANACHE: Ce sunteţi d-voastră, mă rog? Vagabonţi de pe uliţă? Nu… Zavragii? Nu… Căuzaşi? Nu… D-voastră, adică noi, suntem cetăţeni, domnule, suntem onorabili… Mai ales noi suntem stâlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului şcolar, ai Comitetului pentru statuia lui Traian, ai Comiţiului agricol şi eţetera. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg… pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru…”
(I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”, Actul II, Scena I)
• Nervozitate molcomă. Un candidat, după ce i-am spus direct că nu-l votez, a încercat să mă pună într-o situaţie vinovată: argumentele mele nu erau apreciate ca valide. Opinia mea vs. opinia lui. Opinia lui era oricum mult mai importantă decât a mea. De fapt, opinia mea nici nu conta. Pentru candidat conta numai votul meu. Şi dacă acest vot se îndrepta înspre d-sa, cu atât mai bine. Şi din această cauză, ipocrizia, insolenţa multor candidaţi este sufocantă. Dincolo de nervozităţi molcome, găsiţi-vă, totuşi, un candidat sau un partid care să rezoneze măcar minimal cu aspiraţiile, gândurile, aşteptările dvs. Şi mergeţi la vot. Încă nu s-a inventat un alt sistem democratic mai bun, mai acceptabil decât cel parlamentar (ştiu, s-a mai spus asta, dar altă frază mai accesibilă nu găsesc acum…).
• Cuvânt cheie. Cuvânt magic: stabilitate. Merită încheiată nebunia (instabilitatea) ce ţine de prea mult timp. Să ştim cine-i puterea, cine-i opoziţia. Şi puterea să-şi asume cu adevărat guvernarea. Oricum, după 9 decembrie 2012 orice invocare a grelei moşteniri va fi ridicolă. Pentru cei care îşi asumă dificilul rol de a gândi (cât de cât) limpede. Şi acum greaua moştenire (sub diverse măşti) face parte din recuzita obligatorie a campaniei electorale. Excepţiile, anecdotice,
