Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism Suceava, care au dispus trimiterea în judecată a unui tânăr acuzat că livra droguri de mare risc din categoria amfetaminelor, la Rădăuţi şi Suceava, se pot declara mulţumiţi: Alexandru Fierăscu, de 30 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, a rămas, ieri, în instanţa de control a Curţii de Apel Suceava, la aceeaşi condamnare dictată de tribunal în luna februarie a acestui an: 3 ani cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc. Cu alte cuvinte, apelul declarat de inculpat a fost respins de judecătorii de ieri ca nefondat.
Pentru că omul mai avea o condamnare cu suspendare de un an, tot la instanţele sucevene, pedepsele s-au cumulat, ceea ce înseamnă că Fierăscu va executa 4 ani de puşcărie.
Ofiţerii Antidrog introduc pe unul de-al lor printre cumpărători
Alexandru Fierăscu are domiciliul în municipiul Bucureşti, însă, din 2008, locuia pentru perioade lungi de timp la prietena sa, în Rădăuţi. Anchetatorii susţin că Fierăscu a început să consume droguri de mare risc încă din perioada în care locuia în Capitală şi a devenit chiar dependent de heroină. Mutându-se la Rădăuţi, bucureşteanul a început să consume şi droguri din categoria etnobotanicelor.
Ofiţerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au aflat că Fierăscu s-a apucat să vândă substanţe interzise şi pe raza judeţului, astfel încât au început monitorizarea lui.
Că hâr, că mâr, Fierăscu (se arată, dar în altfel de termeni, în actul de sesizare a instanţei) i-a vândut unui investigator sub acoperire câte un gram de droguri din categoria amfetaminelor, contra sumei de 100 de lei/gramul.
BZP
Inculpatul Fierăscu i-a precizat celui sub acoperire de la DIICOT, la data de 22.02.2010, se arată în actul de sesizare a ins