A doua tentativă de lansare la vânzare a concentratelor aurifere cu conţinut ridicat de arseniu, scos la licitaţie publică de Compania Naţională Minieră "Remin" din Baia Mare s-a soldat cu un eşec. Niciun agent economic român sau străin nu şi-a manifestat interesul de a achiziţiona caietul de sarcini.
La prima licitaţie organizată pe 14 noiembrie, un număr de şapte firme din ţară şi străinătate au cumpărat caietul de sarcini, însă niciuna dintre acestea nu şi-a manifestat interesul de a fi prezentă la licitaţie.
Directorul Companiei Naţionale Miniere "Remin"- Baia Mare Ovidiu Gâlcă a declarat, ieri, citat de Agerpres, că operaţiunea de licitare a minereurilor aurifere va fi reluată peste două săptămâni.
"Procedura se repetă conform legislaţiei, iar peste două săptămâni vom organiza o altă licitaţie, poate cu mai multe şanse", a spus Ovidiu Gâlcă.
Aflată în insolvenţă, societatea "Remin" scoate la vânzare peste 500.000 de tone de concentrat aurifer cu conţinut ridicat de arseniu aflat pe halda de minereu a fostei mine Şuior (Munţii Gutâiului).
Conform caietului de sarcini, vânzătorul cere 105 dolari pe tona de minereu metric uscat. Compania a impus potenţialului cumpărător condiţii stricte, etapizate conforme cu legislaţia românească.
La prima licitaţie au participat firme din România, China, Elveţia şi Marea Britanie.
F.A. A doua tentativă de lansare la vânzare a concentratelor aurifere cu conţinut ridicat de arseniu, scos la licitaţie publică de Compania Naţională Minieră "Remin" din Baia Mare s-a soldat cu un eşec. Niciun agent economic român sau străin nu şi-a manifestat interesul de a achiziţiona caietul de sarcini.
La prima licitaţie organizată pe 14 noiembrie, un număr de şapte firme din ţară şi străinătate au cumpărat caietul de sarcini, însă niciuna dintre acestea nu şi-a manifestat interesul de a fi preze