Triumful „frăţiei plagiatorilor“, formată din elita politico-intelectuală provoiculesciană, înseamnă afundarea iremediabilă în mocirla morală din care România face, de 22 de ani, eforturi să iasă.
Celor care se tot întreabă şi mă întreabă de ce este miza acestor alegeri mai mare decât a altora, similară celor din 1990, le spun că din cauza plagiatului şi a justiţiei. Aşa cum votul de atunci ne-a cantonat definitiv la marginea Europei, acolo unde stăteam cuminţi, ratând şansa de a merge împotriva propriului destin, la fel va face şi votul din 2012. Dacă nu cumva va avea consecinţe şi mai distrugătoare, pentru că şi condiţiile sunt altele. Dacă populaţia nu pricepe, aşa cum n-a priceput nici atunci, din motive mai mult sau mai puţin obiective (analizate de Lucian Boia inclusiv în ultima carte, De ce este România altfel), în schimb, elita înţelege.
Înţelege chiar şi cea clientelară, de rea-credinţă şi oportunistă. Ştie şi această elită că plagiatul lui Ponta e dincolo de îndoială, că în orice ţară normală şi-ar fi pierdut de mult şi titlul de doctor, şi funcţia politică, că aşa ar trebui să fie şi în România. Ştie, dar schimonoseşte adevărul cu argumente ruşinoase - „Băsescu l-a dat în gât“ şi „toţi fac la fel“ - sau tace complice. M-am uitat pe lista celor peste 2.700 de semnături strânse pe site-ul revistei 22 la scrisoarea deschisă prin care i se cere Ecaterinei Andronescu să-i ridice titlul lui Ponta. Semnături venite în proporţie covârşitoare din mediul academic, al intelectualităţii, al societăţii civile active de aici şi din străinătate. M-am uitat şi pe alte proteste şi petiţii pe această temă, care au strâns şi ele alte mii de semnături. N-am văzut nicio semnătură a vreunuia dintre intelectualii anti-Băsescu, adică pro Voiculescu-Antonescu-Ponta. Fac această categorisire pentru că înţeleg că este unica în virtutea căreia ac
