Reuşita unei vacanţe de revelion în străinătate depinde şi de programarea din timp a vizitelor la obiective de atracţie, o rezervă de bani pentru situaţiile neprevăzute, cum ar fi întârzierea avioanelor, şi chiar plata facturilor înainte de plecarea din ţară, afirmă turoperatorii.
Vremea capricioasă, cu ceaţă, viscol sau polei, caracteristică anotimpului rece, duce an de an la întârzieri de zeci de minute şi chiar anulări ale curselor aeriene ori ale trenurilor, iar traficul rutier poate şi el fi dat foarte uşor peste cap. De aceea, turiştii trebuie să aibă întotdeauna o rezervă de bani, în cazul în care vacanţa trebuie prelungită cu câteva zile.
"Planificaţi-vă cu atenţie itinerariul sau rugaţi agentul dumneavoastră de turism să vă ajute, astfel încât, de exemplu, escalele dintre avioane să fie mai mari decât în mod obişnuit, pentru a nu risca să pierdeţi legătura. De asemenea, iarna este recomandat să plecaţi mai din timp spre gară sau aeroport. Iar pe şosea luaţi în calcul o viteză medie de deplasare mult inferioară celei din celelalte anotimpuri", spune Sorin Văduvoiu, directorul general al agenţiei Perfect Tour.
Iarna şi mai ales de sărbători afluxul de turişti creşte spectaculos.
"Rezervaţi din timp cazarea, mesele la restaurant şi cinele festive, pentru a nu vă strica sejurul. Astfel de probleme nedorite apar mai ales în destinaţiile specifice şi renumite, precum Laponia (acasă la Moş Crăciun) sau Viena (Pieţe de Crăciun). În Dubai, pentru a urca în turnul Burj Khalifa (cea mai înaltă clădire din lume), de exemplu, programările ajung să se facă şi cu 2-3 zile înainte", a arătat Văduvoiu.
Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, îi sfătuieşte pe turişti să-şi plătească datoriile înainte de a pleca în vacanţă.
"Este neplăcut să te întorci fără bani şi să te trezeşti cu telefonul susp