Promisiunile USL din vremea când era în opoziţie au fost acoperite doar în foarte mică măsură. Dintre cele îndeplinite, majoritatea au legătură cu ajutoarele sociale, pensiile şi salariile bugetarilor. Dar şi ele au fost "mâncate" de inflaţie Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, Victor Ponta cere votul românilor pentru a continua pe o perioadă de patru ani ceea ce a început în luna mai. Este, prin urmare, un moment bun pentru a privi ce lasă în urmă actualul premier şi a ne da seama dacă patru ani în plus ar fi unii de miere sau, dimpotrivă, de fiere.
Dacă ne luăm după partenerii săi din USL, a oprit furturile din banul public, a îndeplinit obiectivul consolidării fiscale, a mărit pensii şi salarii, a făcut un buffer de urgenţă şi a luat măsuri de încurajare economică.
Dacă ne luăm după adversarii săi, a făcut exact opusul. Într-un bilanţ ad-hoc realizat la şapte luni de guvernare Ponta, Adriean Videanu, coordonatorul campaniei electorale a ARD, a declarat chiar că situaţia economică ar fi fost mai bună dacă România nu avea deloc Guvern în ultimele şapte luni. „Evoluţia macroeconomică după şapte luni de guvernare Ponta este una absolut dezastruoasă pentru România. CUM A AJUNS ROMÂNIA după şase luni cu USL
Victor Ponta şi USL distrug pas cu pas economia românească. Fiecărui român, în medie, lunar, Victor Ponta i-a furat peste 100 lei din portofel. Revenirea salariilor bugetarilor, pentru a acoperi toate aceste creşteri, ar fi trebuit să fie minim 9,6% faţă de 7,4%”, a spus Videanu.
Dincolo de declaraţii de campanie însă, rămân indicatorii economici seci, dar expresivi. Cei mai mulţi dintre ei nu par să fie în favoarea premierului.
Victor Ponta a fost dezavantajat de un context european instabil şi de o recoltă agricolă slabă, dar şi-a făcut şi singur viaţa grea fiind preocupat mai mult de lupta